Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă, care este întărit cu uric lui Onica (Oanica) la 13 ianuarie 1432 de către Iliia (Ilias) voievod pentru dreaptă şi credincioasă slujbă[1]. Onica este cel care primise la 1 iunie 1429 uric de la Alexandru voievod pentru satul său Oniceni[2], undeva la est, către satul Iacobeni din comuna Dîngeni de astăzi.

Satul Vicoleni  era la 13 ianuarie 1432 întemeiat într-o perioada anterioară de un oarecare Vicol, de la care i s-a dat numele, cu ajutorul sufixului „-eni.”

La început, satul a fost în stăpânire boierească dar la începutul secolului al XVII-lea avea caracter răzeşesc cu mulţi copărtaşi[3].

La 23 martie 1621, Chiţu din Liveni vinde vărului său Mihalache Meica partea lui din sat din Vicoleni, ce o avea de la bătrânul Meica, unchiul său[4]. Mihalache (Mihalce) Meica şi soţia sa Frăsâna stăpâneau mare parte din moşia Vicoleni, căci Vasile Lupu voievod întărea acestora mai multe părţi din această moşie[5]. Din acest document se cunosc şi unii din vechii stăpâni ai moşiei, probabil descendenţi din Onica: Suciul, fiul său Irimia Meica şi nepotul său Mihalce Meica; Fădor cu Marica, cu fiul lor Neagul, cu nepotul Matea şi strănepoţii Andreica, Dumitru şi Marica; Bardea cu fiul său Boţul şi cu nepoata Soriţa; Enache şi Candachia, cu feciorii lor; Dolca, fata lui Meica cel bătrân, cu fiul ei Chiţul; Paşa cu fiul său Grigore[6].

Caracterul răzeşesc al satului a ocazionat numeroase documente determinate de împărţirea unei răzeşii între descendenţi, vânzarea unei răzeşii sau doar a unei părţi din aceasta, trecerea altei răzeşii de la o familie la alta prin mezalianţe etc. În secolul al XIX-lea, o parte din moşia Vicolenii (Mari) trece în stăpânirea familiei Isăcescu, ai cărei ascendenţi stăpânesc moşia şi satul Dumeni şi părţi din Plopeni, iar descendenţii şi-au extins stăpânirea la Ungureni. La Vicoleni Isăceştii cumpără ocină de la familia Buzdugan, iar o parte a moşiei ajunge în stăpânire boierească (familia Cănănău), fapt care va genera numeroase litigii determinate de acesta din urmă, care ocupa samavolnic părţi din vechile răzeşii.

Din anul 1785 sunt menţionate două aşezări cu numele: Vicoleni, a şătrarului Toader Isăcescu, care va deveni ulterior Vicolenii Mari şi Vicoleni, al mazilului Grigore Negruţ[7], care va deveni Vicolenii Mici; moşia era atunci divizată în părţi distincte.

După împroprietărirea din 1919-1922, partea moşiei Vicoleni neîmpărţită sătenilor a rămas în stăpânirea familiei Isăcescu[8] dar moşia nu era mare, avea în 1819 circa 686,55 ha[9].

Biserica din satul Vicoleni are o existenţă îndelungată; la 1 ianuarie 1680, fraţii Cristian şi Nacul, cu cumnata lor Sofronia zălogeau lui Toader Iordache o parte din moşia Vicoleni, care fusese a lui Axentie, feciorul popii din Vicoleni, pentru o datorie de bani[10]. Un locaş de biserică s-a construit în satul Vicoleni din paiantă şi s-a dat în folosinţă la 30 iulie 1769, având ctitori pe preotul Ioan Raba şi Macovei meşter. Acestui locaş i s-au făcut reparaţii capitale cu cheltuiala lui Teodor Buzdugan şi Ecaterina, soţia sa, stăpâni în moşia Vicoleni, în 1875, pictura fiind executată de Vasile Smâdu. La această biserică au slujit preoţii: Ioan Raba, Ioan Volcinschi, Gheorghe Constantin Netedu, Ioan Dimitriu, Dimitrie Moisiu[11].

În 1930 satul Vicoleni făcea parte din Parohia Epureni, pr. Lazăr Dănilă[12]. În perioada 1941-1942 s-a început construcţia unui nou locaş de biserică, având acelaşi hram, cu pereţii din cărămidă pe temelie de piatră, prin strădania pr. Gh. Vâlcu, fost paroh la Hăneşti în perioada 1928-1941 (aprilie), tatăl actorului Teofil Vâlcu. Acest local s-a dat în folosinţă în anul 1948. De la vechiul locaş, situat la circa 300 m est de actualul, se păstrează Sf. Masă împrejmuită cu un gard de protecţie. Aici au slujit preoţii: Neculai Lazăr, V. Dionisie şi din 1987, Gavril Paşcovici.

Şcoala din satul Vicoleni funcţionează din anul 1952-1953 cu cel dintâi învăţător Ionescu, apoi Neculai Dăscălescu, când s-a dat în folosinţă şi localul propriu pentru şcoală, cu pereţii din cărămidă pe temelie de beton. În perioada 1968-1988, şcoala a funcţionat cu clasele I-VIII, pentru a reveni la statutul de şcoală de patru clase, din cauza descreşterii numărului copiilor de vârstă şcolară.